Antena Căutare

Finala Chefi la cuțite, lider de audiență. Mihai Dragomir a câștigat sezonul 13 al show-ului culinar

Marea Finală Chefi la cuțite sezonul 13 și-a desemnat ieri câștigătorul: Mihai Dragomir, concurentul lui Chef Alexandru Sautner, a obținut marele trofeu și premiul de 30.000 de euro după un maraton de gătit care a durat trei ore și jumătate.

Finala Chefi la cuțite, lider de audiență. Mihai Dragomir a câștigat sezonul 13 al show-ului culinar Galerie
Marea Finală Chefi la cuțite sezonul 13 și-a desemnat ieri câștigătorul: Mihai Dragomir, concurentul lui Chef Alexandru Sautner, a obținut marele trofeu și premiul de 30.000 de euro după un maraton de gătit care a durat trei ore și jumătate. | Antena 1

Difuzată de Antena 1 în intervalul orar 20:29 – 24:03, Finala Chefi la cuțite a condus topul audiențelor la nivelul publicului comercial, înregistrând 5.9 puncte de rating și 20.1% cotă de piață, în timp ce ocupantul locului secund, ProTV, a obținut 5.4 puncte de rating și 18.3% cotă de piață.

Finala Chefi la cuțite, lider de audiență. Mihai Dragomir a câștigat sezonul 13 al show-ului culinar

Supremația s-a păstrat și la nivelul publicului urban, Chefi la cuțite înregistrând 5.6 puncte de rating și 15.8% cotă de piață. Pe intersecția cu emisiunea Survivor All Stars, finala show-ului culinar s-a impus ca lider de audiență la nivelul publicului comercial cu 6.2 puncte de rating și 21.5% cotă de piață, în timp ce postul concurent ProTv a obținut 4.4 puncte de rating și 15% cotă de piață.

Pe același interval orar al emisiunii Survivor All Stars, Chefi la cuțite și-a păstrat poziția fruntașă și la nivelul publicului urban, cu 5.8 puncte de rating și 17.1% cotă de piață, în timp ce postul concurent ProTV s-a situat pe locul doi, cu 4.6 puncte de rating și 13.5% cotă de piață. Supremația s-a păstrat și la nivelul întregii țări. În minutul de aur 22:42, peste 1,1 milioane de telespectatori au urmărit cursa culinară pentru marele trofeu al sezonului 13 Chefi la cuțite.

Întrecerea decisivă a fost trăită la intensitate maximă de jurați, fiecare având un reprezentant în Finală – astfel, Mihai a concurat cu Lucia Susanu, din echipa verde, condusă de Chef Orlando Zaharia, dar și cu Lăcrămioara Pintilie, cuțitul de aur al lui Chef Richard Abou Zaki.

La doar 24 de ani, Mihai și-a confirmat valoarea încă de la începutul competiției. A primit cuțitul de aur de la Chef Ștefan Popescu, iar preparatele sale au fost apreciate în probele individuale cu unele dintre cele mai mari punctaje, în Semifinală înregistrând și o premieră în istoria Chefi la cuțite: a fost pentru prima oară când un competitor a obținut punctaj maxim de la toți concurenții sezonului trecut care au alcătuit juriul celei de-a doua probe.

Parcursul remarcabil al lui Mihai Dragomir a fost încununat aseară de o victorie care a adus o explozie de bucurie în platoul Chefi la cuțite, Chef Sautner trecându-și astfel în palmares primul sezon câștigat la cel mai apreciat cooking show din România. ”Sunt cel mai bucuros om din lume. Nu știu când am fost ultima dată așa de fericit. Doamne, cât am sperat să câștig acest sezon! Este victoria lui Mihai, dar sărbătoresc această victorie și pentru mine, pentru echipa galbenă”, a spus Chef Alexandru Sautner.

”Am crezut în omul acesta de la început. Și a câștigat. Trăiesc o bucurie enormă alături de Mihai și Alex”, a declarat Chef Ștefan Popescu. ”Merita să câștige. Este un exemplu de om pasionat de gastronomie, care și-a dus pasiunea la cote maxime la doar 24 de ani. Îl felicit pe Mihai, iar felicitările mele pleacă și spre Lăcrămioara și Lucia, concurenta mea din Finală, care a reprezentat cu mândrie echipa verde”, a spus Chef Orlando Zaharia.

”Mihai a demonstrat că este constant, a avut farfurii de nivel înalt de-a lungul întregii competiții. Este chiar un premiu meritat și sunt fericit pentru echipa galbenă, pentru Vecchio și pentru Ștefan. Sunt, în același timp, foarte mândru de Lăcrămioara. A avut un adversar greu de bătut și a pierdut la câteva puncte”, a declarat Chef Richard Abou Zaki.

”Nu-mi vine să cred că am câștigat premiul cel mare, că pe farfuria aceasta scrie Chef Mihai Dragomir. Parcă m-a lovit un tsunami, mi s-au înmuiat picioarele! Toată munca pe care am depus-o de-acum șase ani, de când m-am înscris prima oară la Chefi la cuțite și am fost eliminat în bootcamp, m-a adus aici: am muncit pentru acest titlu!”, a declarat, emoționat, Mihai Dragomir.

Sursa: Kantar Media

Copyright: ARMADATA S.R.L.

Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group

Analiza este facuta pe target-urile 21-54 Urban, Urban All și Național

Perioada 15 mai 2024

Ce a postat Ștefan Popescu după ce Mihai Dragomir, cuțitul său de aur din preselecții, a câștigat Chefi la cuțite sezonu... Lucica Susanu, reacție neașteptată după ce Mihai Dragomir a câștigat Chefi la cuțite sezonul 13. Ce a scris în mediul on...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 1 iunie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul este dat de Betty Salam
Hello Chef sezonul 7, 1 iunie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul este dat de Betty Salam Sambata, 01.06.2024, 15:04
Citește și
x