Antena Căutare

Chefi la cuțite, 23 aprilie 2024. Alexandru Sautner a schimbat un concurent din echipa lui. Cu cine l-a înlocuit pe Cătălin Țociu

Chef Alexandru Sautner a folosit prima amuletă din sezonul 13 Chefi la cuțite, chiar în ediția 16 de pe 23 aprilie 2024. Juratul și-a dorit să schimbe un concurent din echipa lui cu oricare altul din celelalte două echipe, cu excepția cuțitelor de aur.

colaj foto cu alexandru sautner, orlando zaharia si richard abou zaki la chefi la cutite sezonul 13 Galerie
Alexandru Sautner a folosit o amuletă, în ediția 16 a emisiunii Chefi la cuțite sezonul 13 | Antena 1

Chef Alexandru Sautner a apelat la o strategie neașteptată în ediția 16 din sezonul 13 Chefi la cuțite, de pe 23 aprilie 2024. Juratul nu a stat prea mult pe gânduri și a folosit o amuletă periculoasă.

După ce Irina Fodor a anunțat tema celui de-al doilea battle al show-ului culinar, concurenții au fost luați prin surprindere de un avantaj puternic. Aceștia au rămas cu gurile căscate atunci când butonul roșu a fost apăsat.

„Am o amuletă de care v-a fost frică, dar a venit vremea ei! Sună așa: poți schimba orice concurent din echipa ta cu oricare altul din celelalte două echipe, cu excepția cuțitelor de aur. E amuleta mea, e muncită de mine, o merit. Cred că nu aveți nimic împotrivă”, a spus chef Alexandru Sautner.

Citește și: Chefi la cuțite, 16 aprilie 2024. Robert Andrei Candoi s-a întors în sezonul 13. Marele anunț pe care l-a făcut, după jurizare

„Trebuie să vă pregătiți mental!”, le-a sugerat chef Richard Abou Zaki concurenților săi.

„Știm cât ești de afurisit!”, i-a mai zis juratul colegului său.

„Sunt dornic de victorie, nu afurisit!”, a răspuns chef Alexandru Sautner.

Toți au așteptat cu sufletele la gură să afle decizia luată de jurat. Alegerea lui a fost o lovitură grea pentru chef Orlando Zaharia, care a rămas fără un concurent foarte bun.

Cu cine l-a schimbat chef Alexandru Sautner pe Cătălin Țociu în ediția 16 din sezonul 13 Chefi la cuțite de pe 23 aprilie 2024. Avantajul care a adus suspans și tensiune în bucătărie

Chef Alexandru Sautner a decis să își țină în suspans colegii. Așadar, glumele sale nu au întârziat să apară în cadrul tensionat.

„Când am zis că schimbați echipa o să schimbați echipa, nu vreau să aud niciun comentariu sau să văd vreo grimasă! Nu mă interesează!”, a punctat juratul.

Chef Richard Abou Zaki nu și-a mai putut stăpâni reacțiile și a izbucnit de nervi când a auzit discursul colegului său: „Dar cine ești tu? Șeful meu? Fac ce vreau! Avem și noi amulete, eu nu aș râde așa mult!”.

Așadar, chef Alexandru Sautner a hotărât să-l schimbe pe Cătălin Țociu pentru Mihai Dragomir, cuțitul de aur al lui chef Ștefan Popescu pe care l-a trimis în echipa lui chef Orlando Zaharia.

„Îmi pare foarte rău, doar că trebuie să fac niște schimbări. Te rog să mergi în echipa lui Orlando. (...) Îl urmăresc pe Mihai din preselecții!”, a spus juratul.

Citește și: Chefi la cuțite, 16 aprilie 2024. Alex Filip, luptător de kickboxing cu o viață ca în filme. Cum a prins un dealer, fără să vrea

„Să mă vândă în halul ăsta! Nu mă așteptam”, a fost reacția lui Cătălin Țociu.

Alegerea lui chef Alexandru Sautner nu i-a picat bine nici lui Mihai Dragomir, care nu ar fi vrut să-l părăsească pe chef Orlando Zaharia: „Mi se făcea rău, eu nu vreau să plec din echipa asta! Mă simt foarte bine aici, m-am înțeles bine cu toți. Sunt o persoană care se atașează foarte repede. Nu mai înțelegeam care e strategia lui. Eram în stare de șoc! Nu știu dacă o să fiu primit bine”

„Are nevoie de Mihai pentru că echipa lui scârțâie! Eu cred că el are șanse să ajungă în finală!”, a adăugat și chef Ștefan Popescu.

„Ne așteptam să ni-l ia!”, a spus Varză.

Tot ce trebuie să știi despre sezonul 13 Chefi la cuțite. Edițiile integrale se văd în AntenaPLAY

Chef Orlando Zaharia, Chef Alexandru Sautner, Chef Richard Abou Zaki și Chef Ștefan Popescu au decis să scrie următorul capitol din bucătăria show-ului prezentat de Irina Fodor.

Astfel, la Chefi la cuțite, în noul sezon, cei patru jurați aduc în ringul culinar impresionanta lor experiență, fiind pregătiți să descopere noi talente în domeniul gastronomic, dar și să se întreacă în arena amuletelor, care aduce noutăți, începând cu acest sezon.

Fiecare Chef va primi un număr de puncte pentru preparatul său la întrecerile amuletelor, punctajul final fiind criteriul în funcție de care se va decide cine sunt Chefii care trec în etapa următoare, căci doar trei dintre cei patru jurați vor avea o echipă în etapa confruntărilor. Nu în ultimul rând, juratul care nu își va alcătui o echipă va decide în ce tabără va intra câștigătorul cuțitului său de aur.

Chefi la cuțite sezonul 13 aduce rețete savuroase, confruntări savuroase, momente delicioase și povești de viață surprinzătoare.

Edițiile integrale din sezonul 13 Chefi la cuțite pot fi vizionate pe AntenaPLAY.

Chefi la cuțite, 23 aprilie 2024. Irina Fodor, anunț important despre al doilea battle. Toți au amuțit când au aflat tem... Chefi la cuțite, 23 aprilie 2024. Orlando Zaharia a „explodat” și a lovit coșul de gunoi. Ce i-a făcut lui Cătălin Țociu...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x