Antena Căutare

Panica la burse, dupa ce Standard and Poor's a redus calificativele Greciei si Portugaliei

Marile piete financiare au fost cuprinse de panica, dupa ce agentia Standard and Poor's a redus cu mai multe trepte calificativele de tara atat pentru Grecia, cat si pentru Portugalia. Indicii bursieri au scazut pe ambele maluri ale Atlanticului iar cursul euro a coborat sub 1,32 de dolari. Agravarea crizei sporeste presiunea asupra Uniunii Europene, pentru a acorda cat mai repede Greciei ajutorul financiar promis.

Datoria de stat a Greciei este considerata acum o investitie cu grad inalt de risc. Agentia a redus si ratingul datoriilor contractate de patru mari banci grecesti prezente si in Romania. Deciziile au fost criticate de ministrul grec al Finantelor.

Ministrul a cerut Uniunii Europene si FMI sa deblocheze ajutorul financiar promis pana la 19 mai, cand Grecia trebuie sa achite obligatiuni de stat in valoare de noua miliarde de euro.

Potrivit unor surse ale presedintiei spaniole a Uniunii, liderii statelor din zona euro se vor intalni la 10 mai pentru a aproba transferul fondurilor.

Pe de alta parte, un sondaj arata ca peste 60 la suta din cetatenii greci nu sunt de acord ca tara sa solicite ajutorul Uniunii Europene si FMI, din cauza conditiilor severe ale acestuia. Peste o mie de persoane au manifestat ieri la Atena impotriva acestei decizii, iar sindicatele au programat o greva generala pentru 5 mai.

Criza s-a extins si in Portugalia, al carei calificativ de tara a fost redus de Standard and Poor's cu doua trepte, cu perspectiva negativa. Atat guvernul, cat opozitia denunta decizia ca un "atac speculativ" si afirma ca vor aplica planul de austeritate deja elaborat, pentru reducerea deficitului bugetar si a datoriei publice. Iar aici, opinia publica pare sa-i sustina.

"Cred ca ar fi bine ca politicienii sa examineze mai atent situatia si sa ia masuri responsabile", spune", spune ministrul de finante portughez.

Reducerea calificativelor Greciei si Portugaliei s-a reflectat imediat si pe pietele financiare. Cele mai mari scaderi s-au inregistrat la bursele din Atena, Lisabona si Madrid, dar indicii au coborat cu 2 - 3 procente si la Frankfurt, Londra si Paris. La New York, indicele Dow Jones a pierdut aproape doua procente.

Cursul euro si-a continuat, de asemenea, scaderea, ajungand sub 1,32 dolari, pentru prima data dupa un an.

Programul "Rabla": Inca 50.000 de vouchere... Urmatoarea transa de la FMI, de 850 mil. €, va merge exclusiv la BNR...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă Sambata, 18.05.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x