Antena Căutare

FOTO: E o adevărată bombă sexy, dar a fost concediată la doar 30 de minute de la angajare! Care a fost motivul deciziei

Claire Shepperd, o tânără în vârstă de 27 de ani, a reușit să devină celebră peste noapte, după ce a făcut publică povestea vieții ei. Și-a căutat mult timp un job, dar la scurt timp după ce le-a dovedit șefilor ce poate să facă, a fost concediată.

Claire Shepperd, o tânără în vârstă de 27 de ani, a reușit să devină celebră peste noapte, după ce a făcut publică povestea vieții ei. Și-a căutat mult timp un job, dar la scurt timp după ce le-a dovedit șefilor ce poate să facă, a fost concediată.

Claire a obținut un loc de muncă în urma unui interviu telephonic, iar ulterior s-a prezentat la birou. La nici 30 de minute după ce șefii au văzut cum arată, au decis s-o concedieze, în ciuda faptului că experiența și abilitățile ei erau de invidiat.

Care a fost motivul? Ei bine, un tatuaj mare, pe care-l avea pe mâna stângă. Tânăra nu a primit bine vestea, așa că a făcut povestea publică pe internet.

Chiar dacă șefii au sunat-o imediat să se întoarcă la birou, ea n-a mai acceptat postul respectiv.

Gestul pe care-l va regreta toată viața! A instalat o cameră de filmat în baia femeilor, însă a fost descoperit! Ce a ur... Momente de groază în Australia: O gaură uriaşă, cât un teren de fotbal, s-a deschis într-o zonă de camping! Zeci de maşi...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă Sambata, 18.05.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x