Antena Căutare

Viorel Lis, prins în "offside"! Oana a povestit totul, la "2k1": „Mi-a dat bani să ies la cumpărături şi el era cu una la restaurant”

Sâmbăta aceasta, de la ora 17:00, la Antena 1, trei cupluri cu puterea de a rămâne „2k1”, orice li s-ar întâmpla în viaţă îşi vor petrece după-amiaza alături de Mirela Vaida, în cea mai nouă ediţie a emisiunii „2k1”.

Sâmbăta aceasta, de la ora 17:00, la Antena 1, trei cupluri cu puterea de a rămâne „2k1”, orice li s-ar întâmpla în viaţă îşi vor petrece după-amiaza alături de Mirela Vaida, în cea mai nouă ediţie a emisiunii „2k1”.

Cristina şi Gabriel Bălan, Oana şi Viorel Lis şi Diana Matei şi Marian Cleante vor face tot posibilul pentru a demonstra că sunt cuplul perfect al României, 100% compatibili şi, totodată, le vor împărtăşi telespectatorilor din secretele unei căsnicii fericite, dar nu vor rata nici ocazia să se tachineze din când în când.

Aşa cum şi-a obişnuit deja telespectatorii, îndrăgita prezentatoare Mirela Vaida nu va ocoli nici de această dată întrebările indiscrete, iar răspunsurile oferite de invitaţii săi vor stârni numeroase hohote de râs în platoul „2k1”. Spre exemplu, la întrebarea „Care a fost momentul de cumpănă maximă în relaţia voastră, peste care aţi reuşit să treceţi?”, din cadrul rundei „Dragoste şi alte nebunii”, Oana Lis nu îşi va ierta soţul şi va mărturisi că l-a prins la un moment dat în offsaid: „Mie mi-a dat bani să ies la cumpărături şi el era cu una la restaurant!”. Viorel Lis nu va rata ocazia să o tachineze nici de această dată: „Era o domnişoară mai tânără ca ea!”, va povesti el.

Ce dezvăluiri vor mai face invitaţii Mirelei din această ediţie, dar şi dacă vor reuşi sau nu aceştia să demonstreze că sunt cuplul perfect, telespectatorii vor afla urmărind sâmbăta aceasta, de la ora 17:00, „2k1”, la Antena 1.

Emisiunea „2k1” este difuzată în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 14:00, iar sâmbăta Mirela le aduce telespectatorilor o ediţie specială,

Mirela Vaida, moment delicat în platoul 2k1: "Măcar m-am împiedicat cu dreptul"... Mirela Vaida a făcut asta în direct. Prezentatoarea 2k1 început să cânte o melodie celebră!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Toate ediţiile emisiunii 2K1 le găseşti integral pe Antena Play https://goo.gl/DVkovs. Poţi urmări şi LIVE emisiunile Antena 1 de pe smartphone, tabletă sau computer. Intră acum! 

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă Sambata, 18.05.2024, 15:30
Citește și
x