Antena Căutare

CRBL a venit la “Am ceva să-ți spun”, pentru un erou din Afganistan

Este povestea unei soții, Carmen, pentru soțul ei, Marius, un militar care a participat la șase misiuni internaționale în teatrele de operațiuni din Bosnia, Irak și Afganistan. Un om curajos care, la ultima sa misiune în Afganistan, și-a salvat colegii printr-o manevră în urma căreia, însă, el a fost foarte grav rănit.

CRBL a venit pentru a-i sprijini pe protagoniștii uneia dintre cele mai frumoase povești despre dragoste și eroism: „Am fost foarte emoționat și chiar mi-a fost teamă că or să-mi plece lacrimile pe obraz, ascultând această poveste extraordinară. Îl vedeam pe acest om, atât de simplu și cald, care încerca să își dea seama ce se întâmplă, dar și pe soția lui, care era atât de mândră de el, dar și de ea, pentru că a reușit să-i facă această surpriză... M-am bucurat foarte mult să vin la o astfel de emisiune, în care se întâmplă lucruri de la oameni pentru oameni”

Joi, 15.10.2015, 21:04
x