Antena Căutare

Articole despre implinire

„Secretele Întregii Vieți", un ghid care îți arată pașii spre împlinire!

„Secretele Întregii Vieți", un ghid care îți arată pașii spre împlinire!

„Secretele Intregii Vieti" este o carte care iti va schimba viata in bine si te va ajuta sa ajungi acolo unde iti doresti sa fii in acest moment.

Joi, 16.01.2020, 18:46
STUDIU: O treime dintre angajaţi pleacă voluntar înainte de a împlini un an în companie

STUDIU: O treime dintre angajaţi pleacă voluntar înainte de a împlini un an în companie

Rata plecărilor din iniţiativa angajaţilor a fost de 18,7% în acest an, în creştere cu 5,1 puncte procentuale faţă de 2017, potrivit studiului de analiză a eficienţei capitalului uman, PwC Saratoga 2019.

Luni, 16.12.2019, 11:20
Şedinţă solemnă a Parlamentului, pentru a marca împlinirea a 30 de ani de la Revoluţie

Şedinţă solemnă a Parlamentului, pentru a marca împlinirea a 30 de ani de la Revoluţie

Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc, luni, într-o şedinţă solemnă pentru a marca împlinirea a 30 de ani de la Revoluţie, fiind prima dată când parlamentarii comemorează evenimentele din decembrie 1989 la momentul începerii acestora la Timişoara. La şedinţă va participa şi preşedintele Klaus Iohannis care va ţine un discurs.

Luni, 16.12.2019, 07:00

Putin face o escapadă în taiga cu ocazia împlinirii a 67 de ani

Vladimir Putin şi-a oferit în weekend o escapadă siberiană, în care a cules ciuperci şi a făcut drumeţie împreună cu ministrul rus al Apărării, înainte să împlinească 67 de ani luni, potrivit unor imagini difuzate de Kremlin, relatează AFP.

Luni, 07.10.2019, 13:43
Cum şi-a împlinit Antonia cea mai mare dorinţă

Cum şi-a împlinit Antonia cea mai mare dorinţă

Dorinţa ei cea mai mare s-a îndeplinit! Antonia ne-a oferit un interviu în exclusivitate despre momentul la care a visat de ani buni: cei trei copii ai ei s-au întâlnit, în sfârşit!

Miercuri, 02.10.2019, 15:03
Horoscop 30 noiembrie. Zodia binecuvântată de Sf Andrei! Un vis se împlinește

Horoscop 30 noiembrie. Zodia binecuvântată de Sf Andrei! Un vis se împlinește

Horoscopul zilei de 30 noiembrie vă recomandă să vă bucurați de o zi de sărbătoare. Este un aspect astral favorabil, dar și o mare sărbătoare. Ce zodie se simte binecuvântată și ce vis i se împlinește.

Vineri, 30.11.2018, 08:02
Mirabela Dauer arată mai bine ca niciodată și are un tonus de invidiat

Mirabela Dauer arată mai bine ca niciodată și are un tonus de invidiat

Mirabela Dauer este o artistă împlinită și iubită în toată țara, dar viața nu a fost întotdeauna ușoară pentru cântăreață.

Miercuri, 08.08.2018, 12:25
Iuliana Marciuc a ajuns să aibă tot ce și-a dorit: ”Cred că echilibrul este cheia fericrii și a succesului”

Iuliana Marciuc a ajuns să aibă tot ce și-a dorit: ”Cred că echilibrul este cheia fericrii și a succesului”

Iuliana Marciuc se poate consideră o femeie împlinită. Are o familie frumoasă și o carieră de care este mândră. Prezentatoarea a povestit în exclusivitate pentru Antena Stars cum a reușit să găsească echilibrul perfect.

Miercuri, 18.07.2018, 15:26
Andreea Marin vorbește despre iubitul său: „Omul de lângă mine mă echilibrează ca femeie”

Andreea Marin vorbește despre iubitul său: „Omul de lângă mine mă echilibrează ca femeie”

Anul 2017 a fost unul plin pentru Andreea Marin. Acum se consideră o femeie împlinită, mai ales că a apărut în viaţa ei un om frumos, aşa cum o declară chiar ea. Vedeta vorbește despre cât de mult i s-a schimbat viaţa în ultimul timp, dar...

Joi, 23.11.2017, 14:17
Actorul Valeriu Dogaru, din piața Mihai Viteazul din Craiova, despre aniversare Antenei

Actorul Valeriu Dogaru, din piața Mihai Viteazul din Craiova, despre aniversare Antenei

Antena 3 va sărbători aniversarea celor 8 ani pe 11 iulie la Craiova, oraş votat în urma unui "referendum" de către telespectatorii Antena 3. Joi, incepand cu ora 19.00, întreaga echipă a Antenei 3 va participa la un spectacol aniversar maraton....

Marti, 09.07.2013, 12:48
George Mihaita: „Cand spun Malaele, spun o implinire a mea”

George Mihaita: „Cand spun Malaele, spun o implinire a mea”

Din postura sa de director-manager al „Comediei” bucurestene, actorul George Mihaita a acordat un interviu Jurnalului National, in care vorbeste despre infiintarea unui atelier-scoala care ii poarta numele, despre sustinerea adolescentilor, despre proiectele institutiei de spectacole, dar si despre „implinirile” sale ca artist.

Marti, 13.12.2011, 00:00
Cinci modalitati pentru a te simti mai fericita si implinita

Cinci modalitati pentru a te simti mai fericita si implinita

Care sunt modalitatile prin care poti deveni mai fericita? Cativa cercetatori de la Universitatea Stanford din Statele Unite ne ofera cinci pasi pe care trebuie sa ii urmam.

Joi, 10.02.2011, 00:00
Liviu Varciu a trecut la blonde!

Liviu Varciu a trecut la blonde!

Liviu Varciu s-a reorientat catre blonde.

Vineri, 19.11.2010, 00:00
Cum sa ai succes inca din adolescenta

Cum sa ai succes inca din adolescenta

Una dintre problemele vietii nu este doar sa obtinem ceea ce dorim, ci sa continuam sa vrem ceea ce avem. Pentru obtinerea succesului personal de catre tinerii aflati la inceput de drum si nu numai, un ghid practic si spiritual ne prezinta metodele.

Duminica, 26.09.2010, 00:00
Oana Frigescu Badiu: „Fetita mea, Maria, imi umple existenta, ma defineste ca om”

Oana Frigescu Badiu: „Fetita mea, Maria, imi umple existenta, ma defineste ca om”

In viata Oanei s-au petrecut multe evenimente importante: s-a casatorit, a devenit mamica, a trecut la alt format al stirilor. Recunoaste insa ca, dintre toate, maternitatea este pe primul loc

Vineri, 13.08.2010, 00:00
Ultimul interviu al Madalinei, cu cateva ore inainte de moarte

Ultimul interviu al Madalinei, cu cateva ore inainte de moarte

Cu numai cateva ore inainte sa moara, Madalina Manole acorda un interviu unei agentii de presa in care recunostea ca este o artista implinita, o mama si o femeie fericita. De aceea gestul ei este cu atat mai neinteles de noi toti.

Miercuri, 14.07.2010, 18:02
Ramona Badescu isi doreste un copil

Ramona Badescu isi doreste un copil

La 41 de ani, Ramona Badescu ramane o femeie frumoasa si implinita din toate punctele de vedere. Singurul ei regret este faptul ca nu are un copil, dar inca nu este timpul pierdut.

Marti, 30.03.2010, 00:00
x