Antena Căutare

Lenny Von Dohlen a murit. Hoțul Burton Jernigan din "Home Alone 3" s-a stins din viață la vârsta de 63 de ani

Lenny Von Dohlen a murit la vârsta de 63 de ani. Hoțul Burton Jernigan din Singur Acasă 3 și cel care l-a interpretat pe Harold Smith în serialul de succes „Twin Peaks”, a murit marți, la vârsta de 63 de ani.

colaj de fotografii cu Lenny Von Dohlen Galerie
Lenny Von Dohlen a murit. Hoțul Burton Jernigan din "Home Alone 3" s-a stins din viață la vârsta de 63 de ani | Profimedia

Îndrăgitul actor Lenny Von Dohlen s-a stins din viață marți, sora sa, Catherine Von Dohlen, a anunțat vestea tristă la două zile după momentul care a îndoliat lumea Hollywood-ului, potrivit Variety.

Lenny Von Dohlen a murit la vârsta de 63 de ani. Ce mesaj a transmis sora lui

Joi dimineață ea a scris pe Facebook un mesaj dureros, fără a preciza însă cauza morții.
„Lumea a pierdut un om magnific pe 5 iulie. Fratele Len era pasionat de tot și de toți”, a scris ea.

„Întotdeauna conducea; fie că era vorba de o conversație captivantă, de o creație artistică sau de o călătorie în locuri noi. Îi plăcea să râdă cu poftă. Își continuă călătoria spirituală. Trăind viața din plin în memoria lui”, a scris Catherine Von Dohlen.

Citește și: Îl mai recunoști? Cum arată acum Lenny Von Dohlen, hoțul Burton Jernigan din Home Alone 3

Lenny Von Dohlen s-a născut pe 22 decembrie 1958 în Augusta, Georgia, Statele Unite. Actorul a urmat cursurile de la Loretto Heights College din Denver și a plecat să studieze teatrul la Universitatea din Texas.

Deși visul său din copilărie a fost să fie un jocheu, călăreț specializat în conducerea cailor la alergările de galop și de obstacole de pe hipodrom, pasiunea lui pentru actorie l-a condus unde se află acum.

Cine era Lenny Von Dohlen, hoțul cu părul scurt din Home Alone 3

Lenny a lucrat în sectorul divertismentului de mai bine de 3 decenii și a fost cunoscut în întreaga lume. Cea mai mare parte a veniturilor sal a fost generată din munca sa în filme și seriale de televiziune de la Hollywood. Lenny Von Dohlen are o avere estimată la 4 milioane de dolari.

Lenny și-a început cariera cu apariția în filmul de televiziune Kent State, dar nu a fost creditat pentru rolul său. Doi ani mai târziu a apărut în filmul Tender Mercies, unde i-a dat viață personajului Robert. Mai târziu l-a jucat pe Bob Rickert în serialul Miami Vice.

Din 1990, a apărut în serialul de televiziune Twin Peaks și doi ani mai târziu a apărut și în Twin Peaks: Fire Walk with Me. În 1997 se lansa și Home Alone 3, unde l-a interpretat pe hoțul Burton Jernigan.

Citește și: Ce mai face și cum arată azi Olek Krupa, hoțul din Singur Acasă 3. Cât s-a schimbat actorul din Home Alone

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă Sambata, 18.05.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x