Antena Căutare

Lora, pictorial incendiar pe rețelele de socializare. Vedeta s-a lăsat fotografiată în cele mai provocatoare ipostaze

Lora a trecut la un alt nivel. Artista și-a surprins fanii din mediul online cu una dintre cele mai incendiare fotografii de până acum, iar ipostazele ei provocatoare au atras toate privirile.

Lora intr-un hanoac galben Galerie
La vârsta de 38 de ani, Lora este posesoarea unui corp superb și a unei siluete de invidiat

Laura Petrescu, cunoscută sub numele de scenă Lora, este una dintre cele mai frumoase și apreciate artiste de la noi din țară. Aceasta și-a obișnuit fanii cu look-ul ei inedit și cu aspectul său plăcut, însă a venit timpul să îi admirăm formele apetisante ale corpului într-un pictorial fierbinte de pe rețelele de socializare.

Artista a decis să își surpindă prietenii din mediul online la finalul anului 2020 cu una dintre cele mai spectaculoase fotografii.

Cum s-a lăsat fotografiată Lora

De curând, celebra cântăreață Lora a reușit să facă spectacol pe pagina oficială de Instagram, după ce s-a lăsat fotografiată în una dintre cele mai provocatoare ipostaze. Aceasta a atras atenția celor 1.3 milioane de urmăritori și a pus pe jar tot publicul masculin.

La vârsta de 38 de ani, artista este posesoarea unui corp superb și a unei siluete de invidiat, însă de data aceasta a lăsat inhibițiile deoparte și a pozat într-o rochie neagră de blugi, despicată și foarte decoltată. Ținuta i se potrivește de minune și îi scoate în evidență picioarele lungi, bustul generos și formele perfecte.

Citește și: Lora, fără lenjerie intimă, într-o rochie extrem de sexy. Cum s-a fotografiat artista, spre încântarea fanilor

Lora a mai asortat și o pereche de sandale cu toc, care îi vin de minune și completează ținuta. Părul ciufulit al artistei îi oferă un strop de senzualitate și mister, cu care a aprins imaginația publicului.

În descrierea fotografiei, Lora a ținut neapărat să le reamintească fanilor că anul 2020 este pe sfârșite și urmează un început mai bun. "Încă puțin și ieșim din 2020. Mă duc să pregătesc artificiile! 🎆", a scris ea.

Vezi mai multe imagini în GALERIE FOTO

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Fanii au reacționat într-un mod pozitiv la pictorialul artistei, care a atras toată atenția. Imaginea a strâns aproape 12.000 de aprecieri și a generat o mulțime de reacții pozitive.

"Ce artificii, femeie, după poza asta vin ele singure!" sau " 2021 o să fie cel mai bun an de până acum. Ești superbă!", au fost câteva dintre comentariile oamenilor din mediul online, care și-au dorit să mărturisească gândurile lor.

Cine este Lora

Laura Petrescu sau Lora, așa cum îi spun fanii, s-a născut în Vaslui și este una dintre cele mai frumoase artiste din România. Lora a cunoscut succesul atunci când a apărut la un show de talente, iar mai apoi, a făcut parte din formația Wassabi, care se afla sub îndrumarea lui Marius Moga.

Citește și: Lora, în ipostaze incendiare pe Instagram: „Când vrei să fii sexy dar să nu te tragă la şale”

În anul 2009, Lora s-a retras din formație pentru a-și continua o carieră solo. Aceasta a fost nominalizată la Eurovision cu piesa „Come Along”, interpretată în duet cu Sonny Flame, unde s-a clasat pe poziția 7.

În ceea ce privește viața amoroasă, Laura Petrescu a fost căsătorită cu celebrul comediant Dan Badea. Cei doi s-au căsătorit pe 23 iulie 2012, iar pe data de 13 octombrie 2014 au hotărât să divorțeze.

Nicoleta și Iuliana Luciu și-au făcut fanii să râdă cu lacrimi! În ce ipostază s-au filmat cele două... Actrița Helena Bonham Carter a ajuns de nerecunoscut. Imaginile care au scăpat pe internet...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă Sambata, 18.05.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x