Antena Căutare

Să o cunoaștem mai bine pe Ester Peony, reprezentanta României la Eurovision! „Înainte să urc pe scenă, încep să tremur.Dar m-am obișnuit”

Ester Peony este reprezentanta României la Eurovision. Am aflat totul despre piesa „On a Sunday”, chiar de la artistă!

Să o cunoaștem mai bine pe Ester Peony, reprezentanta României la Eurovision! „Înainte să urc pe scenă, încep să tremur.Dar m-am obișnuit” Galerie
ester peony, eurovision | facebook.com

Ester Peony este reprezentanta României la Eurovision. Am aflat totul despre piesa „On a Sunday”, chiar de la artistă!

Numele ei înseamnă „bujor” în engleză. Celălalt nume al ei ne trimite cu gândul la Paşte, că tot nu mai e mult până atunci. Şi încă un amănunt important: va reprezenta România pe cea mai mare scenă din Europa - pe scena de la Eurovision!

Ester Alexandra Creţu este o fată ca oricare alta. A fost o adolescentă ca toate celălalte, care a avut visuri şi s-a imaginat pe cele mai inalte culmi. Norocul i-a surâs şi iat-o acum, reprezentând cu mândire România la Eurovision.

„Înainte să urc pe scenă, tot așa mă simt, încep să tremur un pic, zic mamă, câtă lume e aici! Dar m-am obișnuit. Dacă îți place ceea ce faci, dispare tot când ești pe scenă”, a explicat artista.

Pasionată de muzică încă din copilărie, de când locuia cu familia în Canada, Ester s-a făcut remarcată mai întâi în mediul online, după ce a înregistrat şi ulterior postat, cover-uri interpretate în stil propriu. De acolo, încolo, toate uşile i s-au deschis larg!

„Cântam prin casă, mă auzea bunica. Cher îmi plăcea la un moment dat. A venit tatăl meu o dată "ce cânți tu acolo?"

Acum, la 25 de ani, ascultă alţi artişti. Iar printre preferaţi este şi Loreen, suedeza care a câştigat Eurovisionul în 2012. Coincidenţă?!

Cum a luat naștere piesa „On a Sunday”, cu care va reprezenta România la Eurovision?

„Nu mi-au venit mie primele acorduri, ci lui Alex, producătorul meu. Pur si simplu își acorda chitara și se pupau cumva acordurile alea și atât de mult m-au inspirat, că mi-au venit versurile instant.

Tanana, on the highway, nici nu are legatură... Am sunat-o repede pe prietena mea cea mai bună, care scrie niște versuri fantastice!”

Urmarea a venit firesc. S-a înscris la Eurovision. Pe ultima sută de metri. Din ultima piesă trecută pe liste, „On a Sunday” a devenit cea care contează. Cea care va reprezenta România în competiţie.

Ester se pregăteşte acum intens. Dar are şi alte planuri. Vrea să scoată în viitor câteva cover-uri ale unor melodii cunoscute.

Mai multe detalii, în materialul video de mai jos:

Florin Piersic a făcut lumină! Care este, cu adevărat, starea de sănătate a marelui actor: „Am amintiri cu colegi de-ai ... Mihai Morar va fi tată pentru cea de-a treia oară! Cum a dat vestea cea mare și când va naște soția lui – Video...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă Sambata, 18.05.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x