Antena Căutare

Gabriel Macht a detestat un lucru la personajul din Suits. Ce nu i-a plăcut la Harvey Specter

Primul rol major al lui Macht a fost în filmul ”Why Would I Lie”, în 1980, pe când avea doar 8 ani. Acum, starul are în spate o carieră de patru decenii, dar puține roluri i-au adus un succes la fel de mare ca cel din ”Suits”.

Gabriel Macht, actorul care-l joaca pe Harvey Specter în Suits, captura din serial Galerie
Te-ai aștepta ca Macht să nu aibă decât lucruri bune de spus despre interpretarea lui Harvey | Profimediaimages.ro

Și, având în vedere ce a însemnat Harvey pentru cariera sa, te-ai aștepta ca Macht să nu aibă decât lucruri bune de spus despre personaj. Adevărul este că actorul detesta un lucru la el.

Cine este Harvey Specter

Gabriel Macht a detestat un lucru la personajul din Suits. Ce nu i-a plăcut la Harvey Specter

Dacă nu ai văzut niciodată vreun episod din ”Suits”, s-ar putea să nu știi nimic despre acesta. Producția este o dramă care s-a întins pe parcursul a nouă sezoane, între 2011 până în 2019.

Povestea îl are în prim-plan pe Harvey Specter, care îl invită pe prietenul său Mike Ross să se alăture firmei sale de avocatură, chiar dacă acesta nu are diploma necesară.

Ce nu i-a plăcut lui Gabriel Macht la Harvey Specter

Actorul a urât coafura personajului său, care era, din punctul său de vedere, mult prea dichisită. După cum se poate vedea, în timpul liber, el preferă să-și aranjeze părul într-un mod mai natural.

Gabriel Macht a detestat un lucru la personajul din Suits. Ce nu i-a plăcut la Harvey Specter

Cum arată noua iubită a actorului Alexander Ludwig, Bjorn din ”Vikings”... Documentar despre viața lui Billie Eilish. Artista cu sindromul tourette vorbește despre cea mai delicată perioadă...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă Sambata, 18.05.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x