Antena Căutare

Moșii de Florii 2024. Ce nu trebuie să faci în Sâmbăta lui Lazăr

În acest an, Moșii de Florii pică pe 27 aprilie. Această zi se mai numește și Sâmbăta lui Lazăr, iar în popor se respectă anumite datini pentru a ține departe ghinionul și boala.

colaj preot citind dintr-o carte în biserică, masă pe care sunt așezate pahare de colivă și colaci, cruce, mătănii și crin alb Galerie
Tradiții și superstiți în Sâmbăta lui Lazăr | Shutterstock

Moșii de Florii este o sărbătoare în care fiecare familie își amintește de cei trecuți la cele veșnice. Această sărbătoare pică sâmbăta și se mai numește Sâmbăta lui Lazăr sau sâmbăta morților. În acest an, pică pe 27 aprilie.

Citește și: Ce se dă de pomană în Sâmbăta Floriilor. Gospodinele se pregătesc de acum

Moșii de Florii 2024. Ce nu trebuie să faci în Sâmbăta lui Lazăr

În Sâmbăta lui Lazăr, românii nu trebuie să uite de cei plecați dintre ei. Astfel că îi cinstesc pomeninundu-i și dând de pomană.

Conform tradiției, creștinii merg la biserică pentru a participa la Sfânta Liturghie, dar și la Parastasul pentru pomenirea celor adormiți, care are loc pentru ultima dată înainte de sărbătorile Pascale. Tot în această zi se citesc sărindarele care s-au dat la biserică la începutul postului Paștelui.

Citește și: Program magazine de Florii 2024. Când e deschis la Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Selgros și restul supermarketurilor

În această zi, de la biserică se primește dezlegare pentru cei care au postit pentru ulei și vin, potrivit unei surse. Pomenirea celor adormiți se face într-o zi de sâmbătă, respectându-se ziua în care trupul lui Hristos a stat în mormânt, iar sufletul în Iad, de unde au fost eliberate sufletele tuturor adormiților.

În Sâmbăta lui Lazăr, potrivit credinței populare, femeile nu e bine să toarcă. Se spune că altfel se vor întoarce de la porțile Raiului pe păânt sufletelor celor decedați.

Citește și: Săptămâna Patimilor în 2024, tradiții și obiceiuri. Când este și ce rugăciuni se spun

În această zi este Cruce Roșie, astfel că nu se spală și nu se fac treburi gospodărești. Se spune că nu este bine să se dea cu mătura, deoarece s-ar pune gunoiul peste bucatele împărțite în biserică. De asemenea, în această zi nu se lucrează la câmp.

De sâmbăta morților, creștinii merg la biserică, iar femeile trebuie să-și acopere capul la intrare. Se împart bucate și se spune că nu este bine să arunci mâncare primită de pomană. De asemenea, nici lumânările primite nu este bine să le arunci și nici să le aprinzi cu bricheta.

La Moșii de Florii românii trebuie să știe că nu se împart obiecte care au aparținut rudelor decedate, ci doar mâncare.

Citește și: Rugăciune puternică de Florii. Ce să rostești în Duminica Floriilor pentru noroc și bunăstare

Alte tradiții și obiciuri la Moșii de Florii

În dimineața de sâmbătă, oamenii se îmbracă în haine noi și curate pentru a merge la biserică. Ei nu trebuie să uite că sunt încă în post și trebuie să-și îndrepte sufletul spre Dumnezeu prin post și rugăciune.

Pentru sâmbăta morților, se pregătește colivă și pachete cu alimente care vor fi împărțite pentru sufletele adormiților după terminarea slujbei.

Potrivit sursei menționate anterior, în această zi lumânările împărțite trebuie să fie aprinse. Astfel, se consideră că vor lumina calea celor decedați.

Citește și: Vești bune pentru unii nativi. Căror zodii li se va schimba radical viața de Florii

Românii se pregătesc din timp pentru Sâmbăta lui Lazăr, făcând curat în cimitire, plantând flori. Acest lucru se întâmplă, deoarce se pregătește locul pentru ieșirea din iarnă, dar și pentru slujba de Veșnică Pomenire și venirea preotului la mormânt. Acesta stropește cu vin mormântul, după care credincioșii împart coliva și pachetele pregătite.

În unele zone rurale, copiii colindă în această zi cu crenguțe de salcie sfințite în biserică, urând vecinilor sănătate și noroc.

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 4 mai 2024. Leoo Dumitru i-a provocat pe chef Samuel și Roxana Blenche la un nou duel. Ce rețete trebuie să prepare
Hello Chef sezonul 7, 4 mai 2024. Leoo Dumitru i-a provocat pe chef Samuel și Roxana Blenche la un nou duel. Ce rețete trebuie să prepare Sambata, 04.05.2024, 16:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x