Antena Căutare

La opt luni de când a inaugurat Bursa de Peşte, cu fonduri europene, România trebuie să dea banii înapoi

Bursa de peşte din Tulcea a reuşit, în cele opt luni care au trecut de la inaugurare, să facă doar două tranzacţii. Proiectul, realizat cu fonduri europene, este unul eşuat, motiv pentru care Comisia Europeană a cerut banii înapoi, echivalentul a 15 milioane de lei. Anunţul, făcut de ministrul Agriculturii, nu a ajuns însă până la angajaţii bursei care spun că, din contră, tranzacţiile s-au înteţit în ultimele luni, iar pescarii care îşi aduc marfa aici sunt mulţumiţi.
Vineri, 22.11.2019, 19:22
x